You are using an insecure version of your web browser. Please update your browser!
Using an outdated browser makes your computer unsafe. For a safer, faster, more enjoyable user experience, please update your browser today or try a newer browser.
Am scris in postul anterior dedicat cartii Dumnezeul Nestiut de Viktor Frankl faptul ca sunt cateva idei legate si de iubire in acea carte. Separat am participat candva la un curs de filosofie unde am intalnit ideile lui Soloviov despre iubire. Mi se pare ca cei doi se aseamana.
Iubirea ca intuitia a ceva ce poate fi
Iubirea pentru Frankl are natura intuitiva si irationala (adica nu este din constient) si prin asta se aseamana cu constiinta morala.
Iubirea “intuieste, si ea isi inchipuie ceva ce nu fiinteaza inca. Dar, spre deosebire de contiinta morala, iubirea nu-si reprezinta o “fiinta-ce-trebuie-sa-fie”, ci ceea ce iubirea dezvaluie este doar o fiinta-ce-ar-putea-fi”. Iubirea vede si descopera potentialitati valoroase in persoana iubita”
Din acest punct de vedere Frankl se aseamana cu Soloviov – care vede in iubire intuitia a ceva ce poate fi.
Iubirea dezvaluie unicitatea celuilalt
Mergand pe paralelismul cu constiinta morala “Asa cum constiinta morala dezvaluie acel “singur lucru necesar”, tot astfel si iubirea dezvaluie “unicul posibil”, cu alte cuvinte potentialitatile unice ale persoanei iubite“.
“Doar dragostea, este capabila sa surprinda o persoana in singularitatea ei, in calitate de individ absolut.”
Iubirea ca intuitie a Divinitatii celuilalt
Nu gasesc in Frankl (mai caut) o asemenea idee insa ea este in Soloviov. Pe de alta parte cred ca Frankl considera iubirea tot de origine divina (ca si constiinta morala).
Soloviov remarca faptul ca prin iubire vezi in celalalt un crampei de divinitate (ridicam fiinta iubita pe un piedestal, o idealizam). Secretul din spatele acestei idealizari sta in idealul viu al iubirii divine pe care il avem in noi, ce este antecedent iubirii noastre lumesti.
Am mai spus-o si alta data (cand am scris despreArta de a iubi a lui Fromm), aici, pe blog, eu nu scriurecenzii despre carti la modul formal. Scriu pentru referinta mea ulterioara, scriu sinteze, fise de lectura daca vreti.
Iar Dumnezeul Nestiut e o carte de psihologie (psihoterapie) pe bune, nu una de self-help sau de “spiritualitate”.
Viktor Frankl (1905 – 1997) a fost un psihiatru, psiholog, filozof si supravietuitor al Holocaustului, care a fondat logoterapia, a treia scoala de psihoterapie vieneza, dupa cele infiintate de Freud si Adler. Logoterapia face parte din teoriile de psihologie existentialiste si umaniste avand ca principiu cautarea sensului vietii ca forța motivationala umana centrala. Fiind foarte apropiata de filozofie (existentialism) este scoala cea mai apropiata de sufletul meu.
Cea mai cunoscuta carte a lui Frankl este Omul in cautarea sensului vietii – o carte de capatai pe care as aseza-o, fara urma de indoiala, in Topul celor 5 carti ce trebuie citite in viata. In acea carte Frankl povesteste experientele sale din diferite lagare de concentrare naziste, iti deschide perspectiva despre cum poate un om sa depaseasca traume si orori de neinchipuit prin gasirea unui sens in viata fara sa isi piarda umanitatea.
Intorcandu-ma la Dumnezeul Nestiut ce imi place foarte mult este stilul foarte clar in care e scrisa (ca si celelalte carti ale lui Frankl si similar lui Fromm).
Azi aleg sa ma concentrez doar pe o parte din ideile din carte, desi ea este si trebuie citita ca un intreg. Voi lasa insa deoparte aspectele ce tin de “sensul in viata” care merita un capitol separat (eventual in contextul cartii de care am spus mai sus) si cateva aspecte legate de iubire.
Omul complet
Frankl opereaza cu triada corp, psihic, spirit. “Nu putem insista suficient de mult ca doar aceasta tripla totalitate este cea care formeaza omul complet“. Omul nu este doar o unitate psihofizica. “Factorul spiritual face parte, de asemenea din aceasta totalitate, din omul intreg“.
Vizavi de psihic, pe linia psihanalizei Frankl opereaza cu impartirea intre constient, preconstient si inconstient. Diferenta fata de psihanaliza este insa ca, din punctul lui Frankl de vedere, “nucleul persoanei – centrul spiritual-existential” (…) “traverseaza constientul, preconstientul si inconstientul”.
Inconstientul spiritual
Inconstientul nu cuprinde (ca la Freud) doar un rezervor de pulsiuni refulate ci cuprinde si un inconstient de natura spirituala. Factorul spiritual, existenta, este in mod obligatoriu de natura inconstienta pentru ca existenta este intotdeauna nereflectata, din simplul motiv ca nu poate reflecta asupra siesi.
“Adevarata persoana in profunzimea ei, spiritul existential in dimensiunea sa profunda, sunt intotdeauna inconstiente“. Existenta nu se poate gandi, analiza, reflecta pe sine, ea doar actioneaza si decide.
“In originea sa spiritul uman este spirit inconstient“.”Instanta suprema, care decide in egala masura atat asupra constientului cat si a inconstientului, este ea insasi inconstienta“.
Aici Frankl explica cum gardianul somnului, cel care decide cand sa ne trezim in caz de pericol nu da gres nici macar in stare de hipnoza. Ca atare “acea instanta care decide cand un lucru devine constient sau ramane inconstient functioneaza ea insasti la nivel inconstient“
Este o instanta spirituala care discerne si decide si care, nu doar ca ramane, dar si trebuie sa ramana la nivel inconstient.
Constiinta morala
Constiinta morala precede morala explicita deoarece avem o intelegere prelogica a valorilor. Constiinta morala este irationala. Constiinta morala ne arata nu o fiinta existenta ci o fiinta care “trebuie” sa fie. Asadar, nu ceva real, ci ceva ce trebuie sa devina real. Nu este ceva actualizat, ci o potentialitate. Aceasta anticipare spirituala vine din intuitie, “anticiparea spirituala survine printr-un “act de viziune“”
“Sarcina constiintei morale este sa ii dezvaluie omului care este “singurul lucru necesar” spre care trebuie sa tinda.“
Constiinta morala priveste o situatie unica si o persoana unica, este de o individualitate absoluta. De asta ea nu se lasa cuprinsa de nicio “lege universala”, de nicio “lege morala”.
Constiinta morala opereaza si ea instinctiv. Putem vorbi deci despre un “instinct etic” insa acesta se opune in mod semnificativ “instinctului vital” pe care il au animalele (care este universal, pe cand instinctul etic are un tel individual).
“Doar constiinta morala este capabila sa adapteze “legea morala” general valabila si “eterna” la situatia specifica in care se afla o persoana concreta”.
Constiinta morala, ca si iubirea (aici voi dezvolta separat) si patosul (de unde vine actul artistic) “isi trag radacinile din profunzimea emotionala si intuitiva (nerationala) a inconstientului spiritual“.
“Atunci cand constiinta morala este reprimata in mod sistematic si metodic, se ajunge ori la conformismul occidental, ori la “totalitarismul” estic, in functie de modul in care “valorile” generalizate in mod exagerat ii sunt oferite omului sau ii sunt impuse cu forta de catre societate.” – asta este o idee ce merita cercetata.
Transcendenta
Omul este liber. Dar “fata de ce?” si “pentru ce?“. Omul este liber fata de fiinta pulsionala. Pentru ce este insa omul liber? “Pentru fiinta sa responsabila” – spune Frankl. “Libertatea vointei umane inseamna deci a fi liber “de” fiinta pulsionala, “in vederea” faptului-de-a-fi-responsabil, de a avea constiinta morala“. Cu fateta de a “asculta de vocea constiintei morale“.
Daca omul este slujitor al constiintei morale atunci “ea trebuie sa fie mai presus decat omul care doar asculta “vocea constiintei”, ea trebuie sa fie in afara sferei umanului“.”Omul asculta aceasta voce dar ea nu provine de la el. Dimpotriva abia caracterul transcendent al constiintei morale ne permite sa intelegem omul, in special personalitatea lui intr-un sens mai profund“
“Ca stapan al vointei mele sunt creator, insa ca slujitor al constiintei mele, sunt fiinta creata”
“Datoria (ceea ce “trebuie”) precede astfel intotdeauna vointa, este anterioara ei din punct de vedere ontologic”.
“In spatele constiintei morale sta un “Tu al lui Dumnezeu” (nu un Ego al unui supraom). Altfel, constiinta morala nu ar fi eficienta, daca ar proveni doar din propria mea persoana.
Cu aceasta spiritualitate inconstienta a omului “a fost scoasa la iveala acea latura profunda si inconstienta in care se iau marile decizii autentice din punct de vedere existential“.
“Noi tindem intotdeauna inconstient catre Dumnezeu” spune Frankl. El este de parere ca nu exista atei cu adevarat, ca “in adancul inconstientului nostru, fiecare dintre noi este credincios“.
“Credinta nu este o forma oarecare de gandire, ce se restrange la realitatea care este gandita, ci este o forma de gandire sporita de existentialitatea celui care gandeste” alta idee ce merita cercetata suplimentar.
Psihoterapia si Religia
Conform Sfantului Augustin “religio” vine de la “religare” a lega din nou si semnifica legatura regasita intre om si Dumnezeu.
“Omul este mult mai religios decat vrea sa admita“. Motive religioase apar si in visele unor persoane clar nereligioase deoarece exista si o religiozitate inconstienta sau refulata.
“Religia tine in esenta de inconstientul spiritual”. Religiozitatea inconstienta trebuie inteleasa ca o “relatie inconstienta cu Dumnezeu, o relatie cu transcendenta, care dupa toate aparentele ii este imanenta omului.“
“Sarcina analizei existentiale este tocmai aceea de a actualiza, de a face constienta aceasta realitate spirituala inconstienta, prezenta dintotdeauna“.
Diferenta intre psihoterapie si religie este insa ca scopul religiei nu sta in “vindecarea sufletului” ci ea tinteste mai sus spre “mantuirea sufletului”. Religia ii ofera omului mai mult decat psihoterapia insa in acelasi timp ii si cere mai mult.
“You are a light. You are the light. Never let anyone—any person or any force—dampen, dim or diminish your light. Study the path of others to make your way easier and more abundant. Lean toward the whispers of your own heart, discover the universal truth, and follow its dictates“
Am plans. Am plans de nervi, am plans de durere, am plans de dezamagire…Am plans atunci cand o persoana care mi-a fost candva extrem, extrem de draga a putut sa afirme “Eu sunt rasista!” Atat de multa ura in asta, atat de multa incultura, atat de mult dezgust.
Am invatat enorm de multe din cartea lui John Lewis.
Nu realizasem cat de tarziu a aparut Miscarea pentru Drepturile Civile in State, cat de tarziu s-a pus capat segregarii (spre finalul anilor ’60). Sincer nici nu pot sa imi imaginez o lume in care persoanele de culoare sa nu aiba voie sa bea apa dintr-o fantana marcata pentru albi, sau in care sa existe in gari sali de asteptare separate pentru albi.
Cateva citate din carte.
“The truth is a powerful force. It is the foundation of all things. The truth is so all-consuming that it cannot be denied. You cannot erase the truth. You cannot tarnish the truth. You cannot whitewash the truth. It is bigger than the sum of us all, and whole, even in its parts.
And yet, though the truth can’t be denied or erased, it can be systematically obscured, strategically misinterpreted, and hidden from mainstream comprehension“
“We must be the change we seek if we are to effectively demand transformation from others“
“Democracy is not a state. It is an act, and each generation must do its part to help build what we called the Beloved Community, a nation and world society at peace with itself.”
“All authority emanates from the consent of the governed and the satisfaction of the customer!“
“Consider how you would feel if your life required you to face what you fear the most every day. Ultimately, if you survived the test, you would discover that what you feared actually had no power over you, no power to harm you at all.”
“Once you realize your own true divinity, no one can imprison you, reject you, abuse you, or degrade you, and any attempt to do so will only be an aid to your own liberation“
“Every positive thought we pass between us makes room for more light. And if we do more than think, then our actions clear a path for even more light“
inseamna sa iesi din “amagire”. La randul sau “amagire” provine din latina – cu radacina din “imago”. Imagine. Adica esti dezamagit cand realizezi ca imaginea pe care o ai nu este adevarata.
Se tot bate apa in piua in zilele noastre sa nu avem asteptari (de la oameni). Pare o solutie foarte bine gandita. La urma urmei, daca nu avem asteptari, nu vom fi dezamagiti. Eu spun insa ca la fel de bine putem sa incetam sa mai traim, sa mai simtim, sa ne mai atasam. La urma urmei daca nu ne mai traim trairile, nu mai suferim 🙂
Eu nu cred insa ca aici este cheia fericirii. Dimpotriva. Trebuie sa traim la fel de mult cum trebuie sa avem si asteptari.
Daca nu traim, nu blocam doar suferinta, blocam si fericirea. Ne transformam in “zombie”, cadavre vii, trupuri fara suflet – si sunt multi asa (in jargonul psihologic termenul ar fi “indisponibili emotional”, “evitanti”).
Daca nu am mai avea asteptari, atunci oamenii din viata noastra ar putea sa se comporte cum ii taie capul, fara predictibilitate, fara responsabilitate.
Eu, dimpotriva, am asteptari! Chiar mari! Da, asteptarile mele sunt firesti – ca oamenii sa se comporte cu respect, cu valori, in mod predictibil, in mod coerent, consecventi cu imaginea pe care o proiecteaza, in congruenta cu istoricul nostru personal, cu ceea ce am trait impreuna, cu ceea ce ne-am impartasit unul altuia.
Intorcandu-ma la “imago”, noi nu putem trai altfel. Noi nu ne putem cunoaste unii pe altii decat prin “imagini” in sensul de “impresii” aplicate pe sufletul nostru. Oricat am comunica, oricate am trai impreuna la urma urmei nu ne putem cunoaste cu adevarat in intregime suflet pe suflet. “Imaginea”, “impresia” e mediatorul si cea care ne ajuta sa ne cunoastem suflet pe suflet prin oglindire.
In aceasta “imagine” punem ceea ce stim despre un om in mod cert (prin simturile noastre, prin istoricul nostru), iar ceea ce e necunoscut umplem fiecare cum putem, dupa cum ne stim pe noi insine. Cine se cunoaste ca om drept si bun va umple acest necunoscut cu ceva drept si bun. Cel ce se simte negru si nedrept sau cel care a suferit indelung si nu s-a tratat cu asta va umple golurile: cu negru, cu nedrept, cu spaima.
De aici vine dezamagirea. Dezamagit nu e omul negru si nedrept. Dimpotriva omul drept si bun, cel care a umplut golurile cu o astfel de impresie risca sa devina dezamagit. Dar vina nu e a lui, dimpotriva.
Omul drept si bun va ramane astfel chiar si atunci cand e dezamagit, chiar daca doare. La urma urmei asta inseamna sa traiesti, sa ii investesti pe oameni cu incredere, sa suferi daca te dezamagesc si apoi sa iti vezi de drumul tau 🙂
