“…iti poti permite sa te aperi prin dispret, ignorand atacurile ignobile. Uneori, e chiar necesar sa faci asta. Viata e prea scurta ca sa o risipesti contempland o mocirla”. (Paler – Vremea intrebarilor)
“(…) am grijă şi-a spus şoptit pentru prima dată
sunt un perfecţionist
şi s-a privit în oglindă
lutul era acolo
pe el
statornic
singur el cu lutul lui
fără nimeni altcineva (…)”
Ma delectez serile astea cu o carte interesanta “Trimful Prostiei – Mic tratat despre prostia inteligentei“ de Belinda Cannone lectura ce m-a surprins pentru ca mi-a depasit cu mult asteptarile. Imi imaginasem ca e o lectura usor frivola ce ma va scoate din cotidian oferindu-mi un prilej de relaxare si amuzament. Ei bine nu e deloc asa…problemele, nuantele surprinse sunt cat se poate de serioase si daca unele dintre mecanismele prostiei pe taramul inteligentei sunt arhicunoscute, altele aduc o perspectiva noua. In fine, daca aveti vreo curiozitate legata de domeniu e o buna recomandare.
Si pentru ca am sesizat ca unele mecanisme ale prostiei au fost cu siguranta incubate pe taramul imbecilitatii si doar extrapolate la mintile mai luminate (de exemplu reductia – fenomenul prin care din prostie “mintea” reduce o idee absolut noua la adevaruri deja cunoscute si nu vrea sa accepte abordarea complet diferita) am provocat in week-end o dezbatere pe tema: indiciul absolut al prostiei. Pornind de la premisa ca e absolut necesar sa ai de un dram de inteligenta pentru a crea, agrea, simti, a te emotiona, a contempla, a admira arta (in sensul larg) am ajuns la concluzia ca ar trebui sa ii suspectam de vid cerebral pe cei care nu nici un fel de atragere pentru nicio forma de arta. (In treacat fie spus am si ales vreo doua exemple care ne-au confirmat empiric teoria). Nu cred ca aceasta teorie ar fi in afara de critica, dar cred ca e macar un bun indiciu de plecare.
Azi am aflat insa de un experiment social ce a avut concluzii uluitoare (intr-un sens negativ) si in linie cu observatia mea de mai sus. In sinteza: Joshua Bell, reputat vilonist se imbraca in haine obisnuite si cu o Stradivarius (in valoare de 3,5 mil. $ ) incepe sa cante la o ora aglomerata a diminetii intr-o statie de metrou din Washington timp de 43 de minute. Prin zona trec in aceasta perioada peste 1,000 de persoane (ca tipologie birocrati provenind din profesii precum: analisti politici, manageri de proiect, specialisti etc.) dintre care doar 7 s-au oprit sa asculte (din care doar trei pentru mai mult de o clipa), 27 au dat bani in fuga – in total 32 $ (?!). Rezultatele mi se par ingrozitoare !
Inregistrarea nu e prea buna, dar este edificatoare:
Articolul surprinde si parerile si explicatiile unor trecatori: sunt invocate argumente ca stress-ul, lipsa de timp, problema de prioritizare.
Eu cred ca e doar simpla ignoranta derivata din ani de prostie si am gasit in articol si o opinie mai credibila in acest sens : “Kant argued that one’s ability to appreciate beauty is related to one’s ability to make moral judgments.”
Va las cu muzica si ma bucur ca multi dintre voi veti ajunge la sfarsitul acestui text
Sai nascono cosi’
fiabe che vorrei
dentro tutti i sogni miei
e le racconterò
per volare in paradisi che non ho
e non è facile restare
senza piu’ fate da rapire
e non è facile giocare
se tu manchi
aria com’è dolce
nell’aria scivolare via dalla vita mia
aria respirami
il silenzio non mi dirà più
solleva il mondo
si portami con te
tra misteri di angeli
e sorrisi demoni
e li trasformerò in coriandoli di luce tenera
e riuscirò sempre a fuggire
dentro colori da scoprire
e riuscirò a sentire ancora quella musica
aria com’è dolce
nell’aria scivolare via dalla vita mia
aria respirami
il silenzio non mi dirà più
solleva il mondo
aria abbracciami
volerò volerò volerò volerò volerò…
aria ritornerò
nell’aria che mi porta via dalla vita mia
aria mi lascerò
nell’aria aria com’è dolce
nell’aria scivolare via dalla vita mia
aria mi lascerò
nell’aria… aria com’è dolce nell’aria
Revin… chiar cu riscul (pe care mi-l asum) de a va plictisi cu subiectul asta si de asemenea reiterez admiratia mea pentru Octavian Paler. Sunt impresionata de analizele sale pentru ca gasesc in ele perfect sintetizate, explicate si concluzionate concis unele probleme ce ma bantuie si pe mine…Astfel o simpla propozitie din Convorbiri cu Octavian Paler rezuma ce e deranjant la acest fenomen inflationist: <<Romanul lui Cervantes e “citat” nu “citit”>>.
Oricum sunt pregatita sa admit si eu ca prefer sa aud si sa citesc maxime, citate (chiar si in lipsa intelegerii fenomenului) din opere de valoare, prefer sa vad grupurile de turisti japonezi, spanioli sau americani care se mira si se inclina extatic in fata exponatelor din muzee numai dupa ce a terminat ghidul expunerea, decat sa asist la prosternarea in fata “celebritatilor” – rafale de vant contemporane.
In acest sens, tot din Paler (opera citata), aflu ca in Anglia au fost alesi “mari englezi din toate timpurile” – printesa Diana si fotbalistul Beckham in timp ce Shakespeare a fost printre ultimii, iar in Olanda Cruyff i-a surclasat pe Rembrandt si pe Van Gogh.
Numai bine,
G.
P.S. Pentru amatorii citatului “Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte” in foto este sursa – Codul lui Hamurabbi (Louvre)