“Bilele metalice se auzeau atingand podeaua intr-o oscilatie si un ritm propriu. Un zgomot sacadat…caderea primeia isi avea ecoul in zgomotul provocat de cea de-a doua. Si se oprira…
Iustina deschise ochii, se uita la sferele ce au fost asezase cu rol decorativ in vitrina…parca straluceau mai tare. “Poate nu e o idee tocmai buna design-ul asta futuristic” isi spuse. “Ce-o fi apucat-o pe Mira sa le propteasca pe aici?”
Se dadu jos din pat nedumerita de visul straniu, se intinse putin si apoi isi lua curaj si iesi din camera cu pasi repezi.
Trebuia sa o pregateasca pe Ruxandra mai ales ca Mira plecase asa ca isi facu rapid toaleta. Se indrepta spe bucatarie, deschise usa: “Hmm” mormai ea. “Oare cum reuseste?” Totul sclipea…vasele erau frumos ordonate…fata de masa cu desene animate o astepta pe Ruxandra.
Iustina se indrepta ca intr-un miraj de perdeaua stravezie, dadu draperiile pufoase deoparte si deschise geamul. Lumina si frigul o izbira puternic in fata. Era un oarecare iz de umezeala in aerul ce patrunse in bucatarie cu atata repeziciune. Iustina respira adanc, isi umfla plamanii de acest aer miraculos ce parca ii dadu suflare de viata. “Doamne ce frumoasa e dimineata!” se gandi. “Aproape ca uitasem!” Contempla putin peisajul urban, oamenii zgribuliti si grabiti ce treceau imuni. “Toti avem tinte precise, parca avem ochelari de cai, nu mai vedem nimic“.
Se zgribuli putin si isi facu iar curaj si se desprinse de fereastra, insa nu o inchise. Trase doar draperiile putin astfel incat aerul rece abia mai razbatea. Dar ea il stia acolo si asta o linisti.
“Bun! si acum?“. Vazu insa un biletel lipit pe frigider. Caligrafia superba a Mirei o informa cu detalii exacte ce si cum trebuie sa faca pentru micul dejun. “Mai lipseau sutele de grame din fiecare, isi spuse ea zambind din nou cu gandul la Mira si la fira ei ordonata.”
Pregati repede micul dejun si se duse sa o trezeasca pe Ruxandra.
“Ruxi! Ruxi!” o striga ea cu glas domol din pragul usii de la camera tinerei printese. Copilul dormea in continuare. Iustina se apropie asadar de pat. O privi, o admira o secunda de sus apoi simti nevoia sa se aseze pe pat astfel incat primul contact cu ingerasul din fata ei sa fie la acelasi nivel.
Ii mangaie fata cu nasucul mic si o saruta pe frunte. “Ruxi!” o striga iar.
Fetita auzi, deschise ochii si ii inchise cu siretenie. “Buna dimineata, printeso!” ii spuse Iustina. “Ruxi, stiu ca te-ai trezit, nu ma pacalesti…” continua ea.
Ruxandra deschise iar ochii si incepu sa zambeasca. “Stiam eu ca nu sunt suficient de isteata sa te pacalesc pe tine, mami!” spuse pe un ton prefacut morocanos. Iustina zambi si ii raspunse: “Hai la masa!“