Gia’s Blog

Pentru cei fascinati de lumea creata de beletristica lui Eliade “Sacrul si Profanul” reprezinta o sinteza a filosofiei ce se ascunde in spatele acestei literaturi. Daca nu ati facut-o deja, merita sa acordati o dupamiaza de duminica lecturarii acestui text care, dupa cum afirma insusi autorul in Introducerea primei editii, “poate sluji drept introducere generala in istoria religiilor, pentru ca descrie modalitatatile sacrului si situatia omului intr-o lume  incarcata de valori religioase” fiind gandita si scrisa pentru marele public (deci facil de urmarit si de cititorul “profan”).

Din perspectiva istoriei religiilor, pentru omul religios sacrul si profanul sunt  “doua modalitati de a fi in Lume“. Sacrul (timpul sacru, spatiul sacru…) este singurul real, “care exista cu adevarat” si se manifesta prin hierofanie. Spatiul sacru reprezinta “punctul fix” (axis mundi), “orientarea in haosul omogen“. “Dimpotriva experienta profana mentine omogenitatea si deci relativitatea spatiului“. In ceea ce priveste timpul, cel sacru “apare sub forma paradoxala a unui Timp circular, reversibil si recuperabil un soi de prezent mitic regasit periodic cu ajutorul riturilor“, deosebit de “timpul istoric” al omului modern, nereligios, pentru care nu exista retrairea experientelor sacre sau eterna reintoarcere, pentru care timpul se scurge si se sfarseste prin moarte.

Legat de timp si de acest moment al anului mi se pare interesant de mentionat ca pentru omul religios Anul Nou insemna “reluarea Timpului de la inceputurile sale, adica refacerea Timpului primordial, a Timpului “pur”, cel care exista in momentul Creatiei. Anul nou era asadar un prilej pentru “curatirea” de pacate (…) abolirea anului trecut si a timpului scurs. (…) tot ceea ce Timpul pangarise si invechise, era nimicit in sensul fizic al termenului. (…) omul era si el creat din nou si renastea pentru ca incepea o existenta noua. Cu fiecare An Nou, omul se simtea mai liber si mai curat, pentru ca scapase de povara greselilor si pacatelor sale“.

Sinteza are drept coordonate principale analiza spatiului sacru si sacralizarea Lumii (cosmogonia, centrul lumii, templul), Timpul sacru si miturile (ce povestesc ceea ce s-a intamplat in illo tempore, dand explicatii pentru existenta si aparitia oricarei creatii), sacralitatea naturii si religia cosmica, existenta umana si viata sanctificata (rituri de trecere, initierea, societatile secrete etc.).

Cea mai interesanta parte mi s-a parut ” Sacrul si profanul in lumea moderna“. Conform viziunii lui Eliade simbolurile si credintele omului religios s-au stocat in inconstient si se regasesc in diverse experiente ale omului modern (petrecerile de anul nou, de schimbarea a locuintei, a locului de munca). Se intrevede o structura mitologica in comunism (rolul izbavitor al celui Drept – “alesul” – proletariatul). Psihanaliza, terapia psihologica ce presupune retrairea trecutului si infruntarea traumelor, “pastreaza schita initiatica“.

Mi-as fi dorit mai mult poate din devenirea “profanului” in “sacru” (incifratain beletristica autorului). Cu toate astea, pentru mine cel putin, aceasta carte este superba, am citit-o pe nerasuflate si mi-a deschis apetitul spre opere de gen.  Sper sa va fi trezit si voua interesul.

If you're new here, you may want to subscribe to my RSS feed. Thanks for visiting!