Gia’s Blog

Cine nu a auzit de Nae Ionescu? Cred ca nu ma insel sa spun ca sunt putini romani care nu au auzit nici macar o data numele sau si probabil in 80% din cazurile in care acest nume este pronuntat e intr-un cadru elogios. Dar cati stiu mai mult decat ca Nae Ionescu a fost un prestigios profesor si un mare om politic? Eu marturisesc cu sfiala ca inainte sa fi citit aceasta carte nu stiam mai nimic altceva.

Mitul lui Nae Ionescu - de George Voicu are cel putin un titlu demn sa te duca in eroare pentru ca in fapt cartea isi propune demitizarea personajului Nae Ionescu. Textul este structurat in patru parti principale:

- o introducere (Capitolul 1 – Originile unui cult) – intr-o abordare de multipla perspectiva, il privim pe Nae Ionescu prin ochii lui Cioran, Noica, Eliade, Vulcanescu etc. si il vedem ca pe un mare maestru, invatator, ce exercita o atractie magica (ba chiar de tip luciferic) asupra celor care il inconjoara.  Fiecare elogiu este insa dublat antitetic de un comentariu opus. Tot in aceasta parte aflam ca miza sarmului profesorului era mai mare, era miza politica. Nae Ionescu este vazut drept cauza episodului legionar trecut de Eliade, Cioran si Noica (atat de des invocat si dar si contestat/dezmintit).

- o prezentare a conceptiei politice naeionesciana – ce porneste ca rationament de la importanta primordiala a colectivitatii (si reducerea rolului individului ca entitate) si duce la ideea de dependenta a individului fata de colectivitate (individul fiind definit in functie de colectivitatea din care face parte); prin urmare tradarea este ruperea de colectiv si poate fi sanctionata cu exterminarea. Redus la realitatea romaneasca acest rationament duce la definirea romanului din perspectiva “esentialului” ortodox. In ceea ce priveste modul de formare a deciziei politice, in conceptia naeionesciana, se porneste de la axioma ca ce vrea colectivitatea (masa) este ceea ce ii trebuie, iar ceea ce ii trebuie colectivitatii este cunoscut cel mai bine de elita acesteia si in final de “capetenia” ei.

Se observa cu usurinta ca aceste idei sunt opuse democratiei. Pornind insa de la asemenea concepte proiectul politic naeionescian a oscilat de la absolutism monarhic (“domnia de drept divin”), la dictatura regala si la Fuhrerprinzip (in sens de capetenie care decide pentru natie pentru ca este indisolubil legata de natie); in ultima solutie partidul unic este un intermediar intre natiune si capetenie.

- o prezentare a cultului lui Nae Ionescu postcomunism – in aceasta parte mi s-a parut deosebit de interesanta concluzia ca in perioada comunista regimul nu a criticat ideile lui Nae Ionescu ci a preferat sa pastreze tacerea (autorul studiului sustine chiar ca aceasta tacere a fost benefica mitului care in acea perioada s-a conservat) deoarece ideile erau de factura totalitara si puteau sta  chiar ca argumentatie pentru comunism in sine din punct de vedere ideologic. Cat despre perioada de dupa comunism, se pare ca marea majoritate a celor care il admira azi pe Nae Ionescu ocolesc subiectul ideilor politice concentrandu-se pe admirarea profesorului, logicianului, filosofului Nae Ionescu.

- critica naeionescianismului – cu toate ca intreaga carte e o critica, ea are si o parte de critica exclusiva. Aici sunt prezentate atat critici contemporane din partea chiar a maestrilor maestrului (Iorga, Radulescu-Motru), dar si a unor personalitati de mana intai ca Eugen Ionesco (ce il critica pentru ca nu si-a folosit harul de mare profesor intr-un sens pozitiv, democratic) cat si critici mai recente (de exemplu Patapievici considera ca stilul Nae Ionescu “a contribuit la generalizarea unui tip intelectual veleitar, superficial si alergic la performanta universitara”). Cred insa ca cea mai grava critica este aceea ca Nae Ionescu a dus la “inregimentarea” unor discipoli – dovediti ulterior intelectuali de mare clasa (Cioran, Elaide, Noica) in miscarea legionara.

Una peste alta eu nu pot sa spun ca am tras o concluzie finala in acest domeniu. Daca anterior citirii acestei carti nu aveam vreo imagine mitica despre Nae Ionesc, acum pot sa spun ca atata critica ma intriga si imi ridica semne de intrebare: daca a fost atat de totalitar ca factura cum de atatia oameni (mai ales Noica) l-au idolatrizat? (poate imi veti da exemplu cu Hitler dar noi nu avem trasaturile poporului-german – ma rog e o intreaga discutie de aici). Apoi o alta intrebare mi se naste, cum de Nae Ionescu nu a avut un raspuns pe masura din perspectiva oratorilor democratiei in perioada interbelica. Oare nu cumva nu eram noi, romanii, chiar atat de liberali si democratici cum ne place sa credem in acea epoca pe care o vad din ce in ce mai mitizata in ultimul timp?

Trebuie sa recunosc ca auto-analizandu-ma observ ca e multa dreptate in “there is no such thing as bad publicity“. Sunt extraordinar de tentata sa descopar acum mitul Nae Ionescu, deci daca aveti sugestii de lectura va rog…in plus sunt foarte curioasa sa aflu mai multe informatii despre scandalul cu Mihail Sebastian si al sau roman “De două mii de ani”, mai ales din perspectiva acestei carti (rezumativ romanul descria conditia de  evreu în Romania; Nae Ionescu – maestrul lui Sebastian – a prefatat romanul insa dintr-o perspectiva antisemitica teologala; ulterior Sebastian va publica “Cum am devenit huligan” ca replica).

Si evident un citat din carte.

“Mitul Nae Ionescu arata deci ca avem de-a face cu o deficienta axiologica importanta a culturii romane. Ea nu pare sa aiba capacitatea de a oferi valori solide celor modelati spiritualiceste in hotarele si institutiile lor. Derapajele – mai ales cand in joc sunt valorile politice – sunt numeroase, si adesea surprinzatoare. Nume rezonante din cultura noastra au cedat cu o usurinta nepermisa in fata somatiei totalitare. In situatii de criza, asadar, o asemenea cultura nu ofera apararea de care individul are nevoie pentru a-si putea salvgarda demnitatea. Anomia se instaleaza cu repeziciune acolo unde valorile sunt pseudo-cultivate, neingrijite. (…) Naeionescianismul – in varianta lui originara ori in varianta lui cultica – s-a nascut si a crescut din aceste slabiciuni ale culturii romane, adica din modul carentat in care ea isi asuma – si , implicit, cultiva – valorile politice moderne.”

Mitul Nae Ionescu (Editia a II-a)

George Voicu

Universitatea Bucuresti, Ed. Ars Docendi, 2009

If you're new here, you may want to subscribe to my RSS feed. Thanks for visiting!