carte aparuta la Polirom, 2010 in colectia Istorii subterane, ingrijita de Stelian Tanase. Este de fapt o colectie de documente din dosarele pe care Securitatea i le facuse de-a lungul timpului lui Emil Cioran.
Tehnic vorbind e un pic mai greu de citit daca nu esti familiarizat cu descifrarea unui puzzle de tip dosar – pentru ca multe informatii se repeta iar lucrurile importante/interesante sunt putine la numar (comparativ cu volumul total de informatii). Dar daca ai rabdare si atentie (ca intr-un due diligence 😀 ) dosarul devine un instrument foarte util pentru a intelege cum functiona Securitatea, cat de lungi ii erau tentaculele, ce armata de pioni avea si ce diversitate de scopuri si de tehnici. E incredibil!
Pe scurt, Cioran ajunge in atentia Securitatii, nu atat pentru problema leginoara sau pentru cea a emigrantilor romani la Paris, cat din dorinta regimului de a-l determina pe Cioran sa revina in tara, macar in vizita. Se dorea astfel ca notorietatea lui Cioran sa dea o oarecare legitimitate regimului comunist. Cioran insa nu a mai revenit niciodata in Romania, despre care aflam ca ii era totusi foarte dor (in special de Sibiu – orasul natal) si de care era foarte interesat.
In acest scop Securitatea incearca sa il atraga ca agent pana si pe fratele filosofului, respectiv pe Aurel Cioran. Incercare esuata in cele din urma cu toate ca acesta este pacalit la un moment dat sa dea o nota informativa despre Noica!
Despre viata lui Cioran nu aflam mare lucru in afara de faptul ca traia la Paris destul de izolat, fara sa aiba legaturi cu diaspora. Practic nu facea parte nici din cercul Monicai Lovinescu & Virgil Ierunca, nici din cel al fostilor legionari (care la randul lor il considerau un tradator). Singurul cu care pastra stranse legaturi era M. Eliade.
Au existat mai multe dosare deschise pentru Cioran de-a lungul timpului. Mi se pare interesant sa reproduc “sfarsitul” unui asemenea dosar (parte din argumentatia pentru propunerea de inchidere a dosarului):
<< Asupra numitului s-au deschis in anul 1954 dosar de U.T. pe baza materialelor din care rezulta ca in 1939, in timp ce se gasea in Franta la specializare, a refuzat sa se mai inapoieze in tara, iar dupa 23 august 1944 a scris unele lucrari cu continut mistic legionar in care ponegrea regimul din tara noastra. In anul 1965 dosarul de U.T. a fost transformat in actiune informativa individuala. In cadrul actiunii au fost intreprinse masuri informativ-operative privind controlul secret al corespondentei, incadrare informativa a rudelor din tara ale fugarului prin agentii "ILIESCU OVIDIU", "WAGNER", "ARDELEAN MARIA" si contactarea fugarului in strainatate prin agentii "ANTON", "PETRONIU" si "MANESCU VIOREL". Din materialele existente in actiune rezulta faptul ca fugarul intretine relatii prin corespondenta cu rudele sale, corespondenta avand un interes familiar (sic !!!), fara a ridica probleme de interes operativ. Mai rezulta de asemenea ca in prezent nu are o pozitie ostila statului nostru, astfel, nu participa la actiunile elementelor reactionare din cadrul emigratiei, evita contactul cu astfel de elemente, pe care le desconsidera, publicatiile sale nu sunt indreptate impotriva tarii noastre, este stapanit de dorul de tara si doreste ca sa vina in vizita [...] >>
si tocmai cand credeam ca dosarele nu imi mai pot oferi nimic interesant, ultima nota m-a pus pe ganduri…aceasta nota dateaza din 1988 si este data de un informator care tocmai il vizitase pe Cioran la Paris. Din continutul notei reiese ca informatorul era un apropiat al lui Tutea.
Intrebat de Cioran despre lipsurile din Romania, informatorul ii raspunde (dupa cum relateaza el insusi in nota):
<< I-am povestit ca in magazine lipsesc unele produse, dar nu este chiar asa cum citise CIORAN in presa germana, intrucat frigiderele oamenilor nu sunt la fel de goale precum magazinele. I-am explicat pe larg [...] ca in Romania exista un sistem paralel cu cel oficial de retribuire a muncii si de desfacere a marfurilor, sistem prin care oamenii mai castiga un salariu, chiar doua si isi procura ceea ce nu se gaseste prin magazine. I-am atras atentia asupra consecintelor neasteptate ale acestui sistem care aparent duce la degradare morala, la extinderea coruptiei etc., ceea ce este, in unele cazuri, adevarat. Dar mai adevarat este ca oamenii, in actualele conditii, au mult mai multa nevoie unii de altii. In Romania nu poti trai fara sa te ajuti cu prieteni, cunostinte, colegi etc. Rezultatul e ca nimeni in Romania nu sufera de singuratatea si izolarea care bantuie in Occident. Solidaritatea intre oameni si nevoia de celalalt da [!] existentei noastre o stare de normalizare cu totul straina Occidentului. I-am spus textual: " daca exista cumva intentia cuiva ca prin infometare si alte lipsuri sa ne distruga moraliceste, dupa modelul homo homini lupus, planul acesta este dejucat de rezultatul la care se ajunge! Ca popor iesim intariti din aceste vremuri grele!" >>
si
<< Cozile la cafea si unt nu raman in istorie, d-le Cioran! De pe urma lipsurilor de azi in Romania raman multe: o industrie puternica, milioane de locuinte, un Bucuresti nou etc. Sacrificiile noastre sunt rasplatite cumva!>>
Si de aici intrebarile/observatiile mele:
– m-a mirat curajul de a afirma intr-o nota catre Securitate ca “sistemul paralel de retributie” duce la coruptie!
– ma intreb apoi, oare are dreptate? oare oamenii erau mai solidari pe timpuri doar pentru ca aveau nevoie unii de ceilalti? asta imi cam strica putin imaginea idilica pe care o aveam despre noi 🙂
– si iar ma intreb oare cozile chiar nu raman in istorie? 🙂
In fine e o carte foarte interesanta si o recomand cu caldura!