Citesc o carte foarte faina despre modul in care isi cresc francezii copiii (comparativ cu americanii). Sunt multe lucruri interesante de spus si probabil ca ma voi intoarce asupra subiectului atunci cand voi termina cartea.
Deocamdata remarc doua aspecte:
1. Francoise Dolto care a fost tradusa si la noi (click aici pentru a vedea cateva titluri) este considerata in Franta un fel de guru pentru parinti (cam cum e Dr. Spock in State sau Dr. Capraru la noi). Nu stiam asta cand am citit cartea ei, Cand apare copilul.
2. din cartea pe care o citesc remarc o anumita apologie a cresei. Poate e putin exagerat dar cert este ca cel putin in Paris se pare ca oamenii sunt foarte dispusi sa isi dea copilul la cresa chiar de la o varsta foarte mica (mai putin de 1 an). Ideea ma intriga. Dupa ce citesc insa despre modul in care este educat personalul inalt specializat care lucreaza acolo si mai ales despre meniul creselor franceze (cu branza, peste, salata etc) incep sa inteleg de ce sunt atat de cautate. Cu siguranta pare sa sune mai bine decat ideea de a lasa copilul cu un necunoscut acasa.
Nu e suficient de convingator insa ca sa mi se para o alternativa mai buna decat aceea de a sta cu un parinte acasa. Se vorbeste despre socializare – e adevarat, dar din cate stiu copiii nu socializeaza pana la varsta de 2 ani (promit sa studiez asta mai atent si sa revin insa pentru noi nu e o prioritate). Si din punctul asta de vedere nu inteleg cum in tara in care Francois Dolto e guru, cresele sunt atat de populare pentru ca parerea ei era ferma ca gradinita nu este indicata copiilor mici. Extras din “Cand apare copilul“:
În general, care este, dupã pãrerea dumneavoastrã, vîrsta idealã pentru a duce un copil la grãdinitã?
Nu putem vorbi despre un copil în general. Fiecare copil e diferit. Existã copii care îsi petrec foarte bine timpul acasã, cînd au fost învãtati cum sã si-l petreacã si, mai ales, cînd fac împreunã cu mama lor tot ce face ea în gospodãrie. Copilul trebuie sã fie foarte îndemînatic acasã, sã stie sã-si gãseascã singur o ocupatie, sã se joace singur, sã vorbeascã despre ce face, sã imagineze povesti împreunã cu ursuletii, cu pãpusile, cu masinutele sale; sã inventeze jocuri, singur sau cu altcineva care, în timp ce lucreazã alãturi,intrã în joaca lui: învatã, în felul acesta, sã coopereze, curãtã legume cu mama, face cumpãrãturi, observã lucrurile de pe stradã. Doar dupã aceastã fazã va fi interesat de grãdinitã, dupã ce, în prealabil, a fost de multe ori în parc sã se joace fãrã restrictii cu alti copii, obisnuindu-se sã vinã la mama lui ori de cîte ori apãreau mici conflicte în urma cãrora mama îl consola si îi explica experienta pe care tocmai a trãit-o.
Deci, ce vîrstã?
Trei ani, pentru un copil dezghetat, trei ani e bine. Doi ani si jumãtate cred cã e prea devreme, mai ales dacã e vorba de un copil singur la pãrinti, care va trebui mai întîi sã se obisnuiascã cu compania altor copii.