Nu stiu cum e corect dar ce pot sa spun e ca eu ma simt implinita la schimbarea deceniului: am construit o casa, o cariera care mi se potriveste, o casnicie minunata, anul acesta se va naste primul meu fiu (eveniment asteptat pentru Craciun, ca sa ii indeplinesc dorinta sotului meu care anul trecut mi-a spus ca asta vrea sa ii aduca mosul in 2010 ), tot anul acesta vom planta un pom si daca ma ajuta Domnul voi incepe si sa scriu o carte . De asemenea vom fi si parinti spirituali.

Aniversarile noastre au fost cum nu se poate mai placute. Va recomand cu drag SPA-ul de la Hilton din Sibiu unde am fost rasfatati ca niste regi.

Este un an frumos umbrit doar de durerea de a-mi fi pierdut si ultima bunica.

Cum ma simt la 30 de ani? Ma simt o norocoasa a sortii si ma bucur dar cu oarece sfiala pentru ca stiu ca din pacate nu sunt toti oamenii atat de norocosi…si iar revin la gandul ca as vrea foarte mult sa ii ajut si pe cei mai putin norocosi…

In rest traiesc fericirea dar e o fericire molcoma si nu plina de efuziuni, mi-e drag de plantele mele, de aerul curat din curte, de vocea mamei care ma rasfata din telefon, de vocea sotului meu care ma rasfata si el, tot din telefon, ma topesc dupa miscarile de fluturas din abdomenul meu, mi-e drag de Wolffie si de Linda, de Misha care doarme seara de seara pe mana mea, mi-e drag de toti oamenii minunati din jurul meu…

Numai de trafic si de condus nu imi e drag…dar asta e VIATA E DURA!!!

Asta era in vis, dar sentimente si senzatii asemanatoare am mai simtit si alta data fizic, reale…cand m-am imbatat cu bucurie, cand am simtit atat de multa fericire incat pluteam…nu fizic, doar sufletul meu plutea…

…cam asta simt si cand se desprinde avionul de pe sol…secunda aia cand iti simti sufletul in gat ca simte inertia ca ar fi trebuit fizic sa se situeze mai aproape de centrul Pamantului cu o farama…cand se desprinde avionul de pe sol e o bucurie si o fericire maxima, ma simt imponderabila, imi las capul pe spate sa imi inving usoara senzatie fizica de greata si sunt fericita, ma uit fascinata la nori sau la lumini, ma gandesc la multe lucruri si sunt fericita, implinita…de aia nu imi plac pilotii care decoleaza prea brusc, din scurt (cam cum sunt cei de pe KLM – ce ma intereseaza pe mine ca e pista scurta in Amsterdam si ei sunt super profi?!)…mie imi place sa se simta ca nu e chiar asa de usor sa decolezi, sa se prelungeasca putin desprinderea de pe sol, sa simt o secunda nesiguranta pilotului, sa nu anticipez eu cand m-am ridicat…oare acum? daaaa…plutim, si totul pluteste…

Stiu, sunt zuzu…dar daca voi nu simtiti toate astea, nu stiti ce pierdeti…

Mai are rost sa o spun? Imi place sa zbor…este un sentiment de libertate neingradita…daca reusim sa zburam, sa plutim, atunci putem reusi totul, e doar un fosnet de aripi…

Vezi mai multe video din Muzica

si cand o ascult imi amintesc de tunelele ce trec Alpii intre Austria si Italia, de curbele din Monaco, de drumul pe Coasta de Azur intre Nisa si Cannes, de tunelele de pe autostrada spre Genoa, de curbele spre Portofino, de malul lacului Geneva, de plecarea din Berna ploioasa, de podgoriile din Alsacia, de valea Rinului, de lanurile de grau din Vestul Germaniei, de varfurile Alpilor germani si de…coada de la Szeged si gropile de la Lugoj si Petrosani

seara la Venetia…

Day three – Venetia (si un pic Lido-Adriatica)
Tomorrow – Venetia – Portofino – Cannes

Just happy!

(revin cu poze ca merge prost netul )