“…iti poti permite sa te aperi prin dispret, ignorand atacurile ignobile. Uneori, e chiar necesar sa faci asta. Viata e prea scurta ca sa o risipesti contempland o mocirla”. (Paler – Vremea intrebarilor)

Mai multe despre Paler gasiti aici.

“(…) am grijă şi-a spus şoptit pentru prima dată
sunt un perfecţionist
şi s-a privit în oglindă
lutul era acolo
pe el
statornic
singur el cu lutul lui
fără nimeni altcineva (…)”

de Plopeanu Petrache

Si pentru ca am sesizat ca unele mecanisme ale prostiei au fost cu siguranta incubate pe taramul imbecilitatii si doar extrapolate la mintile mai luminate (de exemplu reductia – fenomenul prin care din prostie “mintea” reduce o idee absolut noua la adevaruri deja cunoscute si nu vrea sa accepte abordarea complet diferita) am provocat in week-end o dezbatere pe tema: indiciul absolut al prostiei. Pornind de la premisa ca e absolut necesar sa ai de un dram de inteligenta pentru a crea, agrea, simti, a te emotiona, a contempla, a admira arta (in sensul larg) am ajuns la concluzia ca ar trebui sa ii suspectam de vid cerebral pe cei care nu nici un fel de atragere pentru nicio forma de arta. (In treacat fie spus am si ales vreo doua exemple care ne-au confirmat empiric teoria). Nu cred ca aceasta teorie ar fi in afara de critica, dar cred ca e macar un bun indiciu de plecare.

Azi am aflat insa de un experiment social ce a avut concluzii uluitoare (intr-un sens negativ) si in linie cu observatia mea de mai sus. In sinteza: Joshua Bell, reputat vilonist se imbraca in haine obisnuite si cu o Stradivarius (in valoare de 3,5 mil. $ ) incepe sa cante la o ora aglomerata a diminetii intr-o statie de metrou din Washington timp de 43 de minute. Prin zona trec in aceasta perioada peste 1,000 de persoane (ca tipologie birocrati provenind din profesii precum: analisti politici, manageri de proiect, specialisti etc.) dintre care doar 7 s-au oprit sa asculte  (din care doar trei pentru mai mult de o clipa), 27 au dat bani in fuga – in total 32 $ (?!). Rezultatele mi se par ingrozitoare !

Inregistrarea nu e prea buna, dar este edificatoare:

Articolul surprinde si parerile si explicatiile unor trecatori: sunt invocate argumente ca stress-ul, lipsa de timp, problema de prioritizare.

Eu cred ca e doar simpla ignoranta derivata din ani de prostie si am gasit in articol si o opinie mai credibila in acest sens : “Kant argued that one’s ability to appreciate beauty is related to one’s ability to make moral judgments.”

Va las cu muzica si ma bucur ca multi dintre voi veti ajunge la sfarsitul acestui text

Oricum sunt pregatita sa admit si eu ca prefer sa aud si sa citesc maxime, citate (chiar si in lipsa intelegerii fenomenului) din opere de valoare, prefer sa vad grupurile de turisti japonezi, spanioli sau americani care se mira si se inclina extatic in fata exponatelor din muzee numai dupa ce a terminat ghidul expunerea, decat sa asist la prosternarea in fata “celebritatilor” – rafale de vant contemporane.

In acest sens, tot din Paler (opera citata), aflu ca in Anglia au fost alesi “mari englezi din toate timpurile” – printesa Diana si fotbalistul Beckham in timp ce Shakespeare a fost printre ultimii, iar in Olanda Cruyff i-a surclasat pe Rembrandt si pe Van Gogh.

Numai bine,

G.

P.S. Pentru amatorii citatului “Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte” in foto este sursa – Codul lui Hamurabbi (Louvre)

Foto:  Rome – Villa Borghese

Pana mai ieri faceam intuitiv asta (in principal pentru a imi apara opiniile si mai putin pentru a distruge argumentatii), astazi am aflat insa ca orice discutie de acest gen poate fi sintetizata si reprodusa intr-un schelet la modul cat se poate de stiintific (mi-e si rusine ca, desi sunt pasionata de logica, nu m-a interesat pana acum dialectica eristica).

Ceea ce de la bun inceput este interesant e faptul ca dialectica se disociaza de aflarea adevarului obiectiv finalitatea sa fiind doar sa prezinte modul in care ne putem apara opiniile si a le infirma pe ale adversarului (fara a tine cont de cautarea adevarului – mai ales ca acesta nu este absolut).

” A te lasa tarat in confuzie sau contrazis printr-un sir aparent de argumente valabile, cand stii ca, de fapt, ai dreptate, sau a-i contrazice pe altii stiind ca nu ai dreptate – asta se intampla deseori, iar cine iese victorios dintr-o cearta nu s-a bazat, foarte adesea, decat pe viclenia si abilitatea cu care si-a aparat consideratiile, si doar rareori si pe corectitutidinea puterii de judecata cu care si-a formulat enuntul” scrie Schopenhauer in “Dialectica eristica”.

Mai spun doar ca dupa stratagema aplicata (fie chiar si intuitiv) se poate vedea cu usurinta cat de (ne)rafinat intelectual este adversarul.

Numai bine,

G.

P.S. Celor obisnuiti sa citeasca printre randuri…nu va mai obositi ochii degeaba…nu e in cele de mai sus niciun mesaj criptat…

De ce nu am rabdare?

Nu pot niciodata sa citesc o carte pana la capat fara ca in prealabil sa nu ii fi cititit deja sfarsitul (asta survine in general dupa ce trec de jumatatea cartii). Uneori se intampla sa ma plictiseasca respectiva carte si citesc sfarsitul sa vad daca merita sa imi mai pierd timpul, alteori pentru ca imi imaginez unde vrea sa ajunga si vreau sa verific daca am dreptate , uneori pentru ca nu vreau sa ma ia finalul pe nepregatite, dar alte ori o fac pur si simplu, si ma oftic . Cred ca sunt prea curioasa…

Asa ca iata:

“Polish the twofold spirit heart and mind, and sharpen the twofold gaze perception and sight. When your spirit is not in the least clouded, when the clouds of bewilderment clear away, there is the true void. “

P.S. Foto din Roma