Gia’s Blog

iar am primit superbe flori, ma simt rasfatzata :)…iertati-ma ca nu prea mai bloguiesc zilele astea dar am alte prioritati

A mai ramas o zi…si va incepe o viata noua, fara trecut…

Desi nu sunt o fire matinala, au inceput sa imi placa diminetile…sa te trezesti langa cineva drag, sa simti cum pe la 6.00 matza vine si se cuibareste langa tine, sa intinzi mana automat sa o mangai, si sa adormi iar in timp ce ea toarce caiere de vise…sa te trezesti apoi cu cateva minute inainte sa sune ceasul, ca sa il opresti sa nu trezeasca brusc pe cineva si sa te cuibaresti la pieptul lui, ca un copil rasfatzat…si apoi sa te alinti, sa il mangai, sa il imbratisezi pana e constient…sa ii simti buzele pline cum te mangaie somnoros…ce toropeala placuta…

…apoi vine inevitabil ploaia de intrebari, iar ne trezim? da!, de ce? sa mergem la serviciu! pentru ce? :))

…in sufletul nostru am ramas copii…

Poate va va surprinde dar diminetile devreme in Bucuresti, inainte ca totul sa ia un ritm ametitor, imi aduce uneori aminte de Parisul si Viena in dezmortire, vazute cu ochi de turist…poate e din cauza razelor soarelui pe care le simti in astfel de dimineti cum se strecoara sagetator printre cladiri…diferenta este ca nu mai privesti pe furis oameni office in costumele lor elegante…ci ai devenit acum unul dintre ei…

…e 08.09 a.m. si razele soarelui reflectate in cladirea de sticla de pe colt au incetat sa imi mai mangaie parul…e timpul sa lasam reveria…

AMR 1, AMR 1…abia astept…

Aberatii juridice

Uneori nu ne exercitam dreptul la fericire pentru ca ne e teama sa nu il epuizam, uitam ca e un bun ideal care nu se consuma o data cu substanta lui…alteori uitam efectiv ca il avem in patrimoniu si nici macar nu ne gandim ca am putea sa il pierdem prin neuz …

Si de ce ar fi aberanta ideea ca cineva ar putea sa puna stapanire in mod legitim pe fericirea noastra, sa ne uzucapeze, daca noi tot nu o folosim? S-ar putea argumenta ca dreptul la fericire e un drept esential al omului. Dar din cate stiu el este expres garantat numai in US …si totusi si acolo e o nuanta fiind formal recunoscut ca: “pursuit of happiness” …

Unele trec, altele vin…se spune ca ramane totusi o identitate, un echilibru.

A mai trecut o zi grea cu dezamagiri multiple: pe de o parte oameni care vor dar nu pot mai mult, pe de alta parte oameni care pot mai mult dar nu vor…

Analizand egoismul si egocentrismul automat se nasc urmatoarele intrebari: originea lui izvoraste oare dintr-o prea mare iubire de sine?, dintr-o supraestimare a calitatilor proprii? sau poate din nevoia de protectie artificiala a sinelui, ascunzand frustrari, complexe…e mai usor sa timorezi decat sa fii sincer si sa risti sa fii timorat…Nu afirm prin asta ca se face constient…

…si totusi si in management se spune ca in lipsa sinceritatii nu exista progres. Psihologii sustin de asemenea un obstacol pentru dezvoltarea personala este lipsa franchetei: atat fata de sine, cat si fata de ceilalti…Se mai spune de asemenea ca legaturile de atasament, atat de necesare unei dezvoltari normale sunt bazate pe incredere, dar…din cate stiu increderea nu se castiga, ci se acorda…

iar eu ma simt ca hidra de apa dulce ce a trecut printr-un curent mai rece… 

Ma voi invesmanta in culori de Misha, culori tomnatice timpurii si ma voi declara a ta pe vesnicie.

Tu, stapanul bestiei, stii prea bine ce valoare juridica are declaratia unei matze, stii sa o faci sa te asculte, sa spuna “miauuuuuu” si sa toarca “brrrr”, tu esti singurul care stie sa faca felina ta (care altminteri ar zgaria, ar scuipa si chiar ar musca) sa se toropeasca de caldura sufletului tau, stii sa o faci sa miorlaie ragusit, molatec si sa se falfaie agale…si mai mult decat atat…tu esti singurul care intelege cat de pretios este un tolanit linistit de matza, sa ii simti caldura la pieptul tau fericit…

P.S. Multumesc ca nu crezi in mitul cu pisica neagra