Am urmarit recent discutia lansata de Humanitas la sfarsit de an (o gasiti pe pagina lor de Facebook) cu autorii principali ai Editurii si Liiceanu. Discutia a avut ca tema cartile aparute anul acesta la Humanitas pe care le-ar recomanda acestia spre a fi facute cadou de Craciun. Foarte interesanta (o recomand).
Mi-a placut ideea Tatianei Niculescu care spunea ca uneori “cartile isi vorbesc”. Este surprinzator de-a dreptul si mereu ma minunez cand fac legaturi intre lecturi. Si mi se intampla daca nu zilnic, oricum foarte des in ultima perioada.
Zilele trecute am constatat ca din cele trei carti pe care le citesc in paralel, aproape simultan in doua dintre ele era citat frontispiciul templului lui Apollo din Delphi cu renumitul “Cunoaste-te pe tine insuti”. Nu e mare isprava ati spune – dar cele doua carti au ajuns in acest punct venind de pe cai cu totul diferite.
Azi, dau de alta coincidenta si mai minunata!
Eric Fromm in Arta de a iubi (Carte de psihologie pura nu de aia de self help recomandata de Vogue) spunea (in 1956 – cand a fost publicata prima data):
“Urmarind procesul de maturizare al ideii monoteismului, nu putem ajunge decat la o singura concluzie: sa nu rostim deloc numele lui Dumnezeu, sa nu vorbim despre Dumnezeu. Astfel, Dumnezeu devine in teologia monoteista Cel fara de nume, Unul de nerostit, ceva ce se refera la unitatea inexprimabila a acestui univers fenomenal, la fundamentul intregii firi; Dumnezeu devine adevar, iubire, dreptate. Dumnezeu sunt eu, in umanitatea mea. “
In acelasi timp, pe acelasi raft in epistolarul Despre Destin – Un dialog (teoretic si confesiv) despre cea mai dificila tema a muritorilor, semnat Plesu si Liiceanu si aparut anul acesta la Humanitas, Liiceanu spune, spicuiesc (e un adevarat argument, subtil si sublim ar merita citit in intregime):
“Voi reusi oare sa (te) conving ca cerul e in noi si ca adevaratul infinit, cel launtric e cel care conteaza?” si
“Numai pentru ca exista un Dumnezeu in “dincoace”, in launtru meu, numai pentru ca exista un infinit interior pot sa te percep ca seaman si sa te iubesc ca prieten“
Este fix ideea lui Fromm 🙂
Recomand ambele carti!