Gia’s Blog

Errare humanum est, sed perseverare diabolicum…

Si deux homme te dix cette chose, c’est un peu trop d’expliquer…Mais, je ne veux pas vivre en déjà vu, je veux quelque chose que “jamais vu“

Dear All,

Sper sa va placa Fereastra sufletului pierdut in devenire (foto) este o compozitie mai veche ce mi se pare potrivita pentru ce am descoperit recent.

Mintea omului este intr-adevar plina de camarute si sertarase unele inchise in pereti de beton altele in pereti de sticla, de termopan, vitralii colturoase, nylon (da, da plastic transparent !!), altele invelite in poleiala (amintiri de care suntem tare mandri dar pe care le deschidem ca pe niste cutii de bijuterii, cu sfiala si in secret, sa le vedem numai noi :D), altele dechise ca niste campuri largi si vai adanci de la poalele Alpilor.

Uneori aceasta minte, nebanuit de complexa, ne joaca feste, cu toate ca tot noi o controlam. Si nu, nu pentru ca ne-am plictisi si trebuie sa ne inchipuim jocuri noi, ci pur si simplu asa …

Dar sa trec la subiect…am descoperit recent ca de fiecare daca cand ratacesc cate ceva…fie obiect neinsemnat, fie bijuterie de pret, fie doar ochelarii :D, cu toate ca am o vaga banuiala sau presimtire de locul unde as putea gasi ratacitul obiect, pornesc la cautat sistematic prin toata casa, pe birou, prin sertare. Bineinteles ca ma enervez ca pierd timp…si am un joc cu mine insami de a ma directiona unde ma duce presimtirea…dar NU, sistematica din mine refuza sa puna baza in presimtiri :).

Intr-un final…cand tot ratiunea castiga…”gata prea mult timp cu procedurile” (sau poate devine mai acerba presimtirea?), ma duc la locul respectiv si imi gasesc mult cautatul obiect. Bineinteles ca tot ma supar pe mine ca nu m-am dus din prima …ca doar aveam banuiala ca e acolo, o parte din mintea mea - (sau din suflet?!) chiar stia ca e acolo…

Ei bine…am fost confruntata de spectatorul mintii mele, cu aceasta problema. “Dar Gia…tu mereu ai o banuiala cam pe unde ar fi…trebuie sa stii!!”. Si brusc am realizat problema…da mereu STIU…

Ulterior, mi-am dat seama si de ce nu imi ascult banuiala…ei bine pentru ca MI-E FRICA. Dar nu mi-e frica sa nu simt mai mult decat ar trebui sa stiu in mod rational…

Strange thing mi-e frica sa nu mi se infirme ab initio presimtirea…si mai ales mi-e frica de efectele pe care le-ar putea avea asupra mea, deoarece intr-adevar sentimentul asta e prea puternic pentru mine (si totodata nesigur pentru altii), pentru a ma confrunta din start cu situatia esecului cauzat de intuitie. Ar fi inacceptabil…

Asa ca procedura intai si intuitia la urma ca eterna salvare a situatiilor complicate… cu toate ca de la to la t1 e timp nerecuperabil.

Problema e …daca ma pacalesc asa si atunci cand nu e vorba de ceva ce am pierdut ci de ceva ce pot castiga??!!

Hmm!…let’s go back to the real world…unde mi-o fi matza?!

Ciao

Dear All,

Iertati-ma dar la ora asta trebuie sa apelez la ready made materials…mai jos este o opinie (nu legala :D, ca am avut de astea destule azi) ce a fost publicata anterior pe un forum de profesionisti. Ce nu am spus initial este ca atunci cand citeam documentul din care v-am extras citatatele de mai jos, eram seara tarziu …la birou…singurica…si am simtit niste sentimente pe care mi-e tare greu sa le descriu. Am simtit ca sunt prea mica eu sa citesc asa ceva si ca nu pot sa apreciez inestimabila comoara din fata mea la intreaga ei valoare…va lasa sa cititi…enjoy

Extras din testamentul unui OM:

Partea introductiva instituie ca legatar o anumita Facultate.

„Facultatea…din Bucuresti, din venitul ce va incasa, va acorda in fiecare an dupa chibzuinta consiliului profesoral ajutoare studentilor merituosi si lipsiti de mijloace sau burse pentru studierea (…) in strainatate, toate purtand numele meu. Afara de aceasta din trei in trei ani se va decerna un premiu, purtand deasemeni numele meu celei mai bune teze sustinute la facultatea noastra in specialitatea (…)”

in plus:

„Am cautat in toata viata mea sa nu fac nimanui vreo nedreptate, sa ma calauzesc numai dupa regulile onoarei, de sentimentele de caritate inerente oricarui om civilizat. De aceea voi putea muri oricand cu constiinta impacata”.

Concluziile le las pentru constiinta fiecaruia. Pe mine m-a facut sa inteleg ca au exitat tot timpul oameni valorosi. Din pacate nu pot sa nu ma intreb: exista oare asemenea oameni in ziua de azi?

Somn usor,

Gia

Dear All,

Nu stiu altii cum sunt… dar eu resimt in luna Noiembrie un soi de melancolie congenitala…care fara indoiala are frumusetea ei :), dar NU, nu vreau sa va plictisesc cu ceea ce ar fi categorisit de unii drept efuziuni sentimentale.

Aleg sa deschid acest blog cu Freddie pentru ca muzica si vocea lui au fost tot timpul alaturi de sufletul meu, from childhood’s hours adica de prin ‘86 si in considerarea faptului ca pe 24 Noiembrie se vor implini 16 ani de cand Freddie nu mai e printre noi.

Poate putini stiu ca o buna parte din sfarsitul sau si l-a petrecut la Montreux, Elvetia - un oras pe sufletul meu …pe care vi-l recomand cu caldura (poze gasiti aici) si unde statuia lui Freddie vegheaza promenada avand la picioare (chiar si intr-o zi obisnuita) buchete de flori - drept tribut.

Printre melodiile mele preferate in care Freddie si-a intiparit inegalabila voce se numara: Killer Queen si The show must go one…

And as regular and suitable quote from Freddie :

“I won’t be a rock star. I will be a legend.”

Nu, nu vom uita trecutul pentru ca numai din el putem invata, trecutul ne formeaza, ne reprezinta si se regaseste in fiecare actiune pe care o intreprindem…

Va pup,

and back to work…